Creștere alarmantă a insolvențelor în România
Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă în primele patru luni din acest an a fost de 2.526, în creştere cu aproape 15% faţă de perioada similară din 2023, când au fost înregistrate 2.199 de insolvenţe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Numai în luna aprilie au fost consemnate 723 de insolvenţe.
Cele mai multe firme şi PFA intrate în insolvenţă, în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2024, au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 490, număr în creştere cu 7,69% faţă de primele patru luni din 2023. Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Bihor, cu 222 insolvenţe (plus 47,02%), Cluj – 193 (plus 51,97%) şi Timiş – 145 (minus 51,04%). Cele mai puţine insolvenţe s-au consemnat în judeţele Harghita – 5 (minus 61,54%), Mehedinţi – 11 (minus 35,29%), Vaslui – 13 (minus 23,53%) şi Olt – 14 (plus 61,11%).
Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 677 (plus 9,9% comparativ cu primele patru luni din 2023), construcţii – 523 (plus 22,48%) şi în industria prelucrătoare – 287 (plus 12,55%).
Sursa: realitatea.net