Ministrul Energiei nu discută reducerea TVA la energie: „Nu este o problemă din interiorul Ministerului Energiei”
Reducerea TVA la energie la 9%, măsură vehiculată în urmă cu un an ca posibilă soluție pentru diminuarea facturilor consumatorilor, nu se află pe agenda Ministerului Energiei. Ministrul Dumitru Chisăliță a explicat că fiscalitatea nu intră în atribuțiile instituției pe care o conduce, iar o eventuală modificare a taxei pe valoarea adăugată trebuie discutată la nivelul instituțiilor responsabile.
Întrebat dacă reducerea TVA la energie la 9% ar putea reprezenta o alternativă pentru protejarea consumatorilor, oficialul a subliniat că ministerul analizează soluțiile în funcție de competențele sale și de posibilitatea aplicării acestora în practică. „TVA este în ultima treime, în partea de fiscalitate. Sigur, mi-ar fi foarte simplu să vin cu o astfel de soluție, care nu este la mine în ogradă, dar nu cred că e corect să am o astfel de abordare și din postura asta să am astfel de păreri”, a declarat ministrul Energiei.
Analize limitate la atribuțiile instituției
Dumitru Chisăliță a precizat că Ministerul Energiei analizează în prezent o serie de elemente care țin de sectorul energetic și de măsurile ce pot fi implementate în limitele atribuțiilor instituției. Ministrul a evitat să formuleze opinii privind reducerea TVA la 9%, explicând că o astfel de decizie ține de zona fiscalității, care nu se află în responsabilitatea directă a ministerului.
„Avem în momentul de față, repet, o serie de elemente pe care încercăm să le gândim în concordanță cu posibilitatea și cu ceea ce putem noi să facem. E foarte simplu să dai altora de lucru să facă ceva”, a afirmat Dumitru Chisăliță.
Subiectul nu a fost rediscutat în minister
Întrebat dacă ideea reducerii TVA la energie la 9% a fost rediscutată sau dacă au existat demersuri pentru revenirea asupra acestei propuneri, ministrul a precizat că subiectul nu ține de Ministerul Energiei. „Nu este o problemă din interiorul Ministerului Energiei, deci, ca atare, nu pot să s-o discut”, a declarat Dumitru Chisăliță.
Astfel, reducerea TVA la energie la 9% nu a fost prezentată de ministru drept o măsură aflată în analiza Ministerului Energiei. O eventuală modificare a taxării facturilor la energie ar trebui abordată în cadrul instituțiilor cu responsabilități în domeniul fiscal. În contextul discuțiilor privind prețurile la energie și posibilele măsuri de sprijin pentru consumatori, reducerea TVA rămâne o temă distinctă de scenariile analizate de Ministerul Energiei.
Vrei să vezi mai des știrile Trust News în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
