Un român a sunat primul la 112 după tragedia feroviară din Spania: „A fost o explozie ca o bombă”
Un român care se afla în apropierea locului unde două trenuri de mare viteză s-au ciocnit în Spania a fost primul care a alertat serviciile de urgență, potrivit declarațiilor sale. Bărbatul, pe nume Ioan Dunca, a povestit că se afla la aproximativ 15-20 de metri de zona impactului în momentul producerii accidentului, care s-a soldat cu cel puțin 68 de morți.
„Eram la 15-20 de metri de tren când a fost accidentul. Un tren a fost oprit pe calea ferată, la semafor, și venea unul din spatele lui și a intrat peste el. S-au băgat locomotivele una în alta, a explodat și au sărit trei vagoane în partea asta, că sunt două linii. Trei vagoane au sărit în partea asta și cealaltă locomotivă a sărit în partea cealaltă a căii ferate. A fost o explozie ca o bombă, o explozie foarte mare s-a auzit. Explozie și fum, totul plin de fum”, a declarat martorul.
Potrivit relatării sale, după impact a sunat imediat la numărul de urgență 112, dar și la gara din apropiere care dirijează circulația trenurilor. „Am sunat la 112. În apropiere e o gară care dirijează trenurile și i-am sunat pe ăia. Nici ăia nu au știut ce s-a întâmplat. Eu am fost primul care am anunțat”, a spus el.
Bărbatul a explicat că a acționat rapid pentru a-i ajuta pe călătorii blocați în vagoanele afectate. În zona respectivă, calea ferată este delimitată de sârmă pe ambele părți. „Când am văzut eu, m-am apucat și am tăiat sârma și am scos oamenii de acolo, se dădeau jos din tren acolo, săracii oameni, plini de sânge, cu copii, i-am ajutat să iasă că e o coastă așa mare și i-am ajutat să iasă”, a mai afirmat martorul.
Accidentul feroviar a avut loc miercuri, iar echipele de salvare continuau căutarea altor victime printre resturi. Este al doilea accident grav de acest fel din Spania în cursul anului. Pe 18 ianuarie, 46 de persoane au murit și alte 170 au fost rănite după ce două trenuri de mare viteză s-au ciocnit și au deraiat în sudul țării. O anchetă a stabilit atunci că o fisură în șina de cale ferată ar fi apărut înainte de producerea accidentului.
Autoritățile române urmăresc cu îngrijorare evoluția situației, având în vedere că în regiunea Castilia-La Mancha trăiește o comunitate numeroasă de români.
Vrei să vezi mai des știrile Trust News în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
