Secretarul de stat american Antony Blinken, în vizită în Republica Moldova, a reafirmat miercuri sprijinul său pentru această ţară
„Sunteţi un partener preţios în regiune”, a declarat Blinken, salutând munca „în circumstanţe dificile” a preşedintei Maia Sandu, care a întors cu hotărâre ţara sa spre Uniunea Europeană. Blinken a promis că va susţine „o democraţie rezilientă” în faţa tentativelor de destabilizare ale Rusiei. „Vrem să ne asigurăm că poporul moldav poate să-şi decidă el însuşi soarta. Aceasta este miza”, a insistat secretarul de stat american.
Maia Sandu a declarat că beneficiile directe ale sprijinului american pentru Republica Moldova sunt evidente. „Ne sprijiniţi în visul nostru ca Republica Moldova să devină un pământ al păcii, prosperităţii şi securităţii pentru cei ce muncesc onest. Trăim vremuri în care dorinţa oamenilor de a trăi în libertate şi pace e pusă la grea încercare de adversarii democraţiei. Vecinii şi prietenii din Ucraina plătesc în fiecare zi un preţ cumplit pentru aspiraţia de a fi liberi. Vă mulţumesc pentru că sprijiniţi Ucraina. Prin rezistenţa sa, Ucraina ne protejează pacea, iar sprijinul pentru Ucraina înseamnă şi sprijin pentru securitatea Republicii Moldova”, a adăugat Maia Sandu.
Scopul vizitei lui Blinken în Republica Moldova este acela de a „reafirma sprijinul SUA pentru procesul de aderare a Republicii Moldova la UE şi pentru securitatea energetică”, a precizat anterior Departamentul de Stat într-un comunicat.