Unul dintre principalii consilieri în domeniul securităţii ai lui Donald Trump, Keith Kellogg, anunţă că va exercita presiuni în vederea unor schimbări importante în NATO, în cazul în care miliardarul revine la Casa Albă. Și anume pierderea apărării colective împotriva unor atacuri din afară, prevăzută de Articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord, de către unii membri ai Alianţei Nord-Atlantice, relatează Reuters. În cazul în care unul dintre cele 31 de state membre NATO nu alocă 2% din PIB apărării, aşa cum s-a convenit, general-locotenentul în regragere Keith Kellogg, un fostul şef de cabinet al fostului şef al Consiliului Securităţii Naţionale (NSC), a declarat marţi Reuters că va susţine retragerea apărării comune a acestei ţări în baza Articolului 5. Articolul 5 prevede că un atac împotriva unui membru al blocului militar, cu sediul în Europa, este un atac împotriva tuturor membrilor, care vor apăra statul membru atacat. Fără această garanţie, un stat membru nu va fi ajutat de către ceilalţi membri. ”De unde vin eu, alianţele contează”, declară Kellogg, care a fost consilierul în probleme de securitate naţională al vicepreşedintelui Mike Pence. ”Dar dacă eşti membru al unei alianţe, contribuie la alianţă, fii parte a alianţei”, a subliniat el. Donald Trump a fost atacat de către preşedintele american Joe Biden şi de oficiali de rang înalt din Occident după ce a declarat în weekend că nu va apăra membri ai NATO care nu cheltuiesc suficient cu apărarea şi că va încuraja Rusia să-i atace. NATO ar deveni o ”alianță cu mai multe viteze” Kellogg a refuzat să spună dacă a discutat despre propunerea sa cu Trump – care …
Sursa: stirileprotv.ro