SUA, blocaj fără precedent: toate decolările, suspendate câteva ore din cauza unei defecțiuni majore
Autoritățile americane au suspendat, vineri seară, în jurul orei 23, ora României, toate decolările la nivel național, după o defecțiune majoră a sistemului de comunicații folosit de controlorii de trafic aerian. Anunțul a fost făcut de Administrația Federală a Aviației din Statele Unite, care a invocat „circumstanțe extraordinare” și motive de siguranță. Avioanele aflate deja în aer puteau ateriza, însă cele aflate la sol nu au mai putut pleca.
Măsura a produs haos pe aeroporturile din întreaga țară. Milioane de pasageri au rămas blocați în terminale sau chiar în aeronavele pregătite de plecare. Unii călători au stat pe pistă zeci de minute, fără a ști când vor putea coborî.
„Am așteptat în avion vreo 40 de minute”
Un pasager a povestit că se afla deja pe pistă, gata de decolare, când echipajul l-a anunțat că zborul nu mai poate avea loc. „Am așteptat în avion vreo 40 de minute până când echipajul ne-a anunțat că trebuie să ne întoarcem la poarta de îmbarcare”, a spus el.
Alt pasager a descris o situație și mai dificilă pentru ceilalți călători: „Ne-a mai spus că am avut mare noroc să fim alocați la o poartă de îmbarcare, pentru că unii pasageri au rămas blocați pe pistă pentru că nu aveau o poartă de îmbarcare alocată, așa că am avut noroc că am putut coborî din avion.”
Pe măsură ce orele treceau, unele aeroporturi au ajuns la capacitate maximă, iar avioanele aflate în aer riscau să nu mai aibă unde să aterizeze. Pentru pasagerii rămași la sol, prioritățile au devenit imediate: găsirea unei prize libere pentru încărcarea telefonului, recuperarea bagajelor și găsirea unei soluții de cazare. „Primul lucru pe care o să încerc să-l fac este să găsesc un loc unde să-mi încarc telefonul, pentru că toate prizele sunt ocupate de alți pasageri, din motive evidente. Apoi o să-mi caut bagajul și, în cele din urmă, o să încerc să ajung la un hotel”, a relatat un călător.
Autoritățile exclud un atac și o legătură cu problemele Microsoft
Secretarul pentru Securitate Internă a încercat să liniștească populația, precizând că, deocamdată, nu există indicii privind un atac și că a fost exclusă o legătură cu problemele tehnice care au afectat compania Microsoft. „Am primit numeroase apeluri în care eram întrebați dacă e vorba despre un atac terorist. Toată lumea e în siguranță. Nu există niciun motiv pentru ca oamenilor să le fie frică sau să fie îngrijorați pentru cei dragi. Nu este un alt 11 septembrie”, a declarat oficialul.
Între timp, autoritățile federale încearcă să stabilească exact ce a provocat defecțiunea, iar oficialii dau vina pe tehnologia învechită.
Un blocaj fără precedent după 2001
Potrivit datelor prezentate, 11.000 de zboruri, cu peste un milion și jumătate de pasageri la bord, erau programate să decoleze sâmbătă de pe aeroporturile americane. Ultima dată când toate avioanele au fost ținute la sol în Statele Unite a fost în ianuarie 2023, din cauza unor probleme la un sistem de alertare a piloților. Atunci, blocajul a durat aproximativ două ore, dar efectele s-au resimțit o zi întreagă. Până la acel moment, traficul aerian nu mai fusese oprit la nivel național de la atentatele teroriste din 11 septembrie 2001.
Vrei să vezi mai des știrile Trust News în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
