Navă portcontainer scufundată în Marea Neagră după atacul cu drone; echipajul, evacuat în siguranță
Nava portcontainer Contship Jet, lovită miercuri de trei drone de suprafață în largul coastelor Bulgariei, s-a scufundat joi dimineață. Cei 18 membri ai echipajului au fost evacuați și sunt nevătămați, au anunțat autoritățile bulgare.
Cargoul, deținut de o companie greacă și care plecase din portul israelian Haifa către portul românesc Constanța cu o încărcătură de 421 de containere, a fost lovit de drone miercuri la prânz, la aproximativ 17 mile marine de Capul Kaliakra, în nord-estul Bulgariei.
După ce a fost abandonată de echipaj în urma atacului, nava a plutit în derivă și a fost purtată de curenți spre sud, iar în cele din urmă s-a scufundat la aproximativ 36 de mile marine de orașul Varna.
Echipajul, transferat la Varna de o navă militară
Echipajul, format din 14 filipinezi și 4 ucraineni, a fost transferat la Varna de o navă militară bulgară. Comandantul Marinei bulgare, Kiril Mihailov, a menționat că echipajul a putut fi evacuat în siguranță datorită unei alerte transmise de un avion de recunoaștere francez, Atlantique 2, care a detectat dronele în timp ce efectua o misiune de patrulare în vestul Mării Negre.
Potrivit ofițerului bulgar, între momentul comunicării alertei și impactul dronelor cu nava s-a scurs aproximativ o oră, un timp insuficient pentru a interveni și a distruge dronele, întrucât „distanța până la locul atacului a depășit semnificativ capacitatea noastră de a trimite forțe în acest interval de timp pentru a răspunde”. „În plus, atacul a avut loc în apele internaționale”, a adăugat comandantul Marinei bulgare.
Autoritățile inspectează zona de coastă pentru eventuale contaminări
Autoritățile bulgare inspectează în prezent zona de coastă pentru a detecta eventuale contaminări provocate de încărcătura navei, care includea baterii de litiu, lichide corozive și inflamabile, acizi, lemn, echipamente și materiale industriale și de construcții, potrivit Ministerului bulgar al Mediului.
Aceasta este a cincea navă comercială atacată cu drone în largul coastei Bulgariei începând din octombrie, dintre care patru s-au scufundat, iar 21 de marinari sunt în continuare dați dispăruți.
Noul atac s-a produs în timp ce miniștrii apărării din Bulgaria, România și Turcia se întâlneau la Sofia pentru a discuta măsuri de protejare a navigației civile în Marea Neagră în fața atacurilor reciproce între Rusia și Ucraina.
Vrei să vezi mai des știrile Trust News în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
