Ucraina preia modelul românesc de control vamal prin echipe mobile
O delegație ucraineană a participat vineri la o demonstrație practică a activității echipelor mobile ale Autorității Vamale Române, în cadrul unui schimb de experiență organizat sub egida EUAM Ucraina. Scopul vizitei îl reprezintă dezvoltarea propriilor mecanisme de supraveghere și control vamal de către autoritățile de la Kiev.
La eveniment au luat parte o delegație a Autorității Vamale Române, condusă de președintele instituției, Ioana Bădescu, un grup de oficiali ucraineni, condus de directorul Serviciului Vamal de Stat, Orest Mandziy, precum și doi reprezentanți ai EUAM. Membrii delegației au putut observa direct, în teren, modul de organizare și desfășurare a controalelor vamale.
Programul vizitei a inclus întâlniri de lucru în cadrul cărora au fost prezentate structura instituțională a Autorității Vamale Române și modul de organizare și coordonare a echipelor mobile de control vamal la nivel național și regional. Un punct central al vizitei l-a constituit demonstrația practică a modului în care se desfășoară un control în zona Portului Constanța, unul dintre cele mai importante puncte de intrare a mărfurilor în România. Delegația a vizitat portul și a cunoscut îndeaproape contextul operațional în care au loc activitățile specifice de control vamal.
Președintele Autorității Vamale Române, Ioana Bădescu, a subliniat că experiența instituției poate contribui la dezvoltarea capacităților de gestionare integrată a frontierelor, esențială atât pentru parcursul european al Ucrainei, cât și pentru prevenirea și combaterea criminalității transfrontaliere, de la contrabandă la traficul de persoane și de arme. Ea a arătat că prezentarea unor mecanisme concrete de lucru, a modului de coordonare a echipelor mobile și a rolului controalelor operative în protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene și în asigurarea respectării legislației vamale reprezintă un punct de pornire important în acest demers.
Schimbul de experiență se desfășoară sub egida EUAM Ucraina – Misiunea de Consiliere a Uniunii Europene în Ucraina, care sprijină consolidarea capacității instituțiilor ucrainene de a asigura securitatea civilă și de a gestiona eficient frontierele. Prin acest demers, România pune la dispoziția partenerilor ucraineni expertiza acumulată în organizarea și coordonarea controalelor vamale mobile, un instrument important pentru identificarea transporturilor suspecte, prevenirea și combaterea fraudei vamale și a contrabandei, precum și pentru creșterea eficienței activităților de supraveghere și control.
Cooperarea se înscrie în obiectivele EUAM Ucraina, misiune civilă a Uniunii Europene care, din 2014, consiliază, îndrumă, instruiește și sprijină partenerii ucraineni în dezvoltarea unui sector de securitate civilă durabil, responsabil și eficient, capabil să consolideze statul de drept, într-un context în care securitatea frontierelor, combaterea contrabandei și eficiența controalelor reprezintă priorități comune.
Vrei să vezi mai des știrile Trust News în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
