Guvernul alocă peste 155 de milioane de lei pentru fermierii afectați de secetă
Guvernul a aprobat vineri un sprijin financiar de urgență destinat fermierilor ale căror culturi de porumb și floarea-soarelui au fost afectate de seceta pedologică din 2025. Valoarea totală a schemei de ajutor se ridică la 155.361.520 lei, iar plățile urmează să fie efectuate prin programul APIA până la finalul lunii decembrie.
Potrivit Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, măsura este adoptată în baza Regulamentului (UE) 2026/1698 al Comisiei din 10 iulie 2026, care stabilește sprijinul financiar de urgență pentru sectoarele agricole afectate de fenomene climatice nefavorabile și dezastre naturale în mai multe state membre, inclusiv România.
Finanțarea, asigurată din două surse egale
Resursele financiare necesare implementării schemei de sprijin sunt asigurate din două surse. Jumătate din sumă, respectiv 77.680.760 lei, reprezintă o finanțare europeană nerambursabilă prin Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), echivalentul a 14.800.000 euro.
Cealaltă jumătate, tot 77.680.760 lei, este alocată prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2026.
Cuantumul sprijinului și condițiile de acordare
Ajutorul ajunge la 333 de lei pe hectar, echivalentul a 63 de euro, pentru suprafețele afectate în proporție de 100%. Suma se reduce treptat în funcție de gradul de afectare a culturilor.
Fondurile se acordă pentru suprafețele agricole afectate de seceta pedologică în procente cuprinse între minimum 30% și maximum 100% inclusiv, atestate prin procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor. Schema se aplică pe întregul teritoriu al țării, pe baza unor criterii obiective și nediscriminatorii.
Vicepremierul Tánczos Barna, ministrul interimar al agriculturii și dezvoltării rurale, a declarat că sprijinul financiar este destinat cultivatorilor de porumb și floarea-soarelui, culturi grav afectate în anul anterior de seceta pedologică. El a precizat că, deși suma este sub cea solicitată inițial de Ministerul Agriculturii, ea reprezintă o dublare, din bugetul de stat, a ajutorului de urgență acordat de Uniunea Europeană, iar prin adoptarea hotărârii de Guvern se asigură efectuarea plăților cel târziu până la sfârșitul anului.
