Bulgaria interzice fermele de blănuri. Amenzi de până la 10.000 de euro
Parlamentul Bulgariei a adoptat modificări legislative prin care interzice deținerea, creșterea și uciderea animalelor exclusiv pentru producția de blănuri. Măsura a fost inclusă în Legea privind activitățile veterinare, iar nerespectarea ei atrage sancțiuni financiare semnificative.
Persoanele fizice care încalcă interdicția riscă amenzi de până la 1.500 de euro pentru prima abatere și de până la 6.000 de euro pentru abaterile ulterioare. Persoanele fizice autorizate și companiile pot fi amendate cu până la 10.000 de euro.
Restricțiile vizează fermele care cresc și ucid animale exclusiv pentru blana lor, inclusiv nurci, vulpi, șinșile și câini enot. Interdicția nu se aplică pieilor și blănurilor obținute ca produse secundare de la animalele crescute pentru consum alimentar sau provenite din activități legale de vânătoare.
Deputatul Anton Kutev, din partidul Bulgaria Progresistă, a declarat că măsura încheie un proces îndelungat și urmărește să împiedice relocarea în Bulgaria a producătorilor de blănuri care își desfășoară activitatea în alte țări europene.
„Aceasta marchează sfârșitul unui proces îndelungat. Potrivit statisticilor bulgare, în prezent nu mai există producători de blănuri activi în țară. Un obiectiv important este acela de a împiedica producătorii care își desfășoară în prezent activitatea în alte țări europene să se mute în Bulgaria”, a afirmat Kutev.
Vrei să vezi mai des știrile Trust News în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
