Producția de roboți umanoizi în SUA ar putea crește exploziv până în 2035
Producția de roboți umanoizi din Statele Unite ar putea ajunge la un interval cuprins între 300.000 și 400.000 de unități pe an în 2030 și la aproximativ 1,5 milioane de unități pe an în 2035, potrivit estimărilor publicate de analiștii firmei de brokeraj J.P. Morgan. Industria se află în tranziția de la etapa demonstrațiilor la cea a implementării comerciale.
Adoptarea roboților umanoizi este stimulată de deficitul de forță de muncă, de îmbunătățirea indicatorilor economici și de creșterea capacității de producție. Companii din sectoare precum producția, logistica și depozitarea caută să automatizeze sarcinile repetitive, ceea ce accelerază introducerea acestor echipamente.
Economii anuale de aproximativ 100.000 de dolari pentru fiecare client
În prezent, implementarea roboților umanoizi este limitată de aspecte legate de hardware, de datele necesare pentru antrenarea inteligenței artificiale, de puterea de calcul și de capacitățile de producție. Majoritatea producătorilor americani, cu excepția Tesla, vizează o producție de 10.000-30.000 de roboți umanoizi pe an.
J.P. Morgan estimează că, în acest moment, costurile roboților umanoizi se apropie de nivelul costurilor cu forța de muncă. Utilizarea acestora în regim de lucru cu mai multe schimburi ar putea genera economii anuale de aproximativ 100.000 de dolari pentru fiecare client.
Analiștii subliniază însă că progresele pe termen scurt sunt limitate de probleme legate de aprovizionare, cu câteva blocaje critice: componentele pentru mâini, sistemele de acționare, „creierul” robotului și capacitatea de producție.
Piața componentelor esențiale, estimată la aproape 30 de miliarde de dolari până în 2035
Furnizorii de componente au cele mai mari oportunități pe termen scurt, potrivit J.P. Morgan. Piața componentelor esențiale, precum sistemele de acționare, motoarele și sistemele de viziune artificială, ar putea ajunge la o valoare de aproape 30 de miliarde de dolari până în 2035.
Concluzia administrației Trump, conform căreia echipamentele robotizate și utilajele industriale importate reprezintă riscuri la adresa securității naționale, ar putea duce la impunerea unor tarife vamale sau la adoptarea altor măsuri menite să stimuleze producția internă, estimează analiștii. Printre producătorii americani de roboți umanoizi menționați drept jucători cheie se numără Optimus, Digit, Atlas, Figure robots și Apollo.
Vrei să vezi mai des știrile Trust News în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
