Un oraș cu 2.500 de case, pustiu un secol. De ce au fugit și nu s-a întors nimeni

Un oraș-fantomă din Turcia: 2.500 de case abandonate de un secol

În sud-vestul Turciei, în provincia Muğla, se află Kayaköy, o localitate care a rămas pustie timp de aproximativ o sută de ani. Cunoscut cândva sub numele de Levissi, orașul adăpostea peste 10.000 de locuitori, creștini ortodocși de origine greacă, care trăiau în pace alături de fermierii turci musulmani din regiune.

Astăzi, Kayaköy cuprinde aproximativ 2.500 de case abandonate, străzi înguste care șerpuiesc pe versanții unei văi abrupte, o școală mare cu o arhitectură impunătoare, o fântână veche în centrul localității și mai multe biserici. Una dintre ele oferă o priveliște spectaculoasă asupra Mării Egee. Puține elemente decorative s-au mai păstrat după decenii de expunere la ploi, vânt și schimbări de temperatură, iar vegetația a început să cucerească treptat ruinele.

Schimbul forțat de populație care a golit orașul

Transformările politice și sociale care au însoțit apariția Turciei ca republică independentă au schimbat radical destinul localității. După încheierea războiului greco-turc din 1922, tensiunile dintre Turcia și Grecia au determinat cele două țări să își expulze reciproc populațiile asociate celeilalte părți.

Pentru Kayaköy, aceasta a însemnat un schimb forțat de populație cu turcii musulmani care locuiau în Kavala, localitate aflată în ceea ce reprezintă astăzi regiunea grecească Macedonia și Tracia. Potrivit relatărilor locale, noii locuitori musulmani nu au fost încântați de casele și condițiile de trai din Kayaköy, iar mulți dintre ei au plecat la scurt timp după sosire, lăsând orașul să se degradeze treptat.

Poveștile transmise din generație în generație

Printre puținii oameni care au rămas în zonă s-au numărat bunicii lui Aysun Ekiz. Familia acesteia administrează în prezent un mic restaurant în apropierea intrării principale în orașul abandonat, unde turiștii se pot opri pentru băuturi și gustări înainte sau după vizitarea ruinelor. Ekiz vinde, de asemenea, bijuterii lucrate manual vizitatorilor.

Poveștile despre acei ani dificili au fost transmise din generație în generație. „Grecii plângeau pentru că nu voiau să plece, îmi povesteau bunicii mei”, spune Ekiz. „Unii și-au lăsat chiar și copiii în grija prietenilor turci, pentru că erau convinși că se vor întoarce. Dar nu s-au mai întors niciodată”, povestește femeia.

Ekiz spune că familia bunicilor săi se ocupa cu creșterea oilor și s-a adaptat cu ușurință vieții de la marginea localității. Majoritatea celorlalți oameni aduși în Kayaköy în urma schimbului de populație nu s-au acomodat însă la fel de bine. Potrivit acesteia, unul dintre motivele pentru care noii locuitori nu își doreau să rămână era faptul că pereții caselor erau vopsiți în albastru, culoare despre care se credea că ține la distanță scorpionii și șerpii. Urme ale vopselei albastre pot fi observate și astăzi pe pereții care au supraviețuit trecerii timpului.

Un loc marcat de tristețea trecutului

Jane Akatay, coautoarea volumului „A Guide to Kayaköy”, consideră că unul dintre motivele pentru care localitatea a rămas abandonată ar putea fi tristețea profundă care încă pare să domine acest loc, după evenimentele tragice din anii 1920. Amintirea familiilor obligate să își părăsească locuințele, a copiilor lăsați în urmă și a comunității destrămate continuă să facă parte din identitatea orașului.

Vara, sub cerul senin și soarele arzător, atmosfera locului este deja tulburătoare. În anotimpurile mai răcoroase, când ceața coborâtă din munți sau venită dinspre mare învăluie ruinele, locul devine și mai misterios. Vizitatorii pot explora străzile înguste, casele fără acoperișuri, bisericile și clădirile publice care amintesc de comunitatea ce a locuit aici timp de generații.

După mai bine de un secol de abandon, Kayaköy rămâne o mărturie a consecințelor schimburilor forțate de populație și a unei lumi dispărute, dar și o destinație care atrage vizitatori dornici să descopere poveștile ascunse între zidurile sale.