Comisiile Parlamentului European accelerează tranziția flotelor auto ale marilor companii
Comisiile de specialitate ale Parlamentului European au votat un proiect de regulament care obligă marile companii din Uniunea Europeană să renunțe treptat la vehiculele poluante. Actul normativ a fost aprobat cu 89 de voturi pentru, 29 împotrivă și patru abțineri, iar prevederile sale se vor aplica autoturismelor și autoutilitarelor înmatriculate de firmele cu peste 250 de angajați și o cifră de afaceri anuală mai mare de 50 de milioane de euro.
Sunt exceptate de la aceste reguli vehiculele folosite pentru protecția civilă, menținerea ordinii publice, furnizarea serviciilor esențiale și mobilitatea militară.
Obiective naționale pentru ponderea mașinilor nepoluante
Eurodeputații au propus stabilirea unor ținte naționale ambițioase privind creșterea ponderii vehiculelor cu emisii zero sau reduse în totalul noilor înmatriculări ale companiilor. Acestea sunt cuprinse între 67% și 95% până în 2030 și, respectiv, până în 2035.
Fiecare stat membru va putea decide ce măsuri adoptă pentru atingerea obiectivelor, printre variantele avute în vedere numărându-se tarifele preferențiale la taxele de drum și extinderea rețelelor de stații de încărcare. Începând din 2028, guvernele statelor membre vor trebui să elaboreze planuri naționale de tranziție și să le actualizeze periodic, cu evaluări ale evoluției pieței auto și ale politicilor fiscale, sub coordonarea Comisiei Europene.
Subvenții publice doar pentru mașinile ecologice fabricate în UE
O altă prevedere propusă vizează restricționarea accesului la finanțarea publică. Din 2028, statele membre vor putea acorda sprijin financiar doar pentru vehiculele corporative cu emisii zero sau reduse fabricate pe teritoriul Uniunii Europene, în condițiile care vor fi stabilite prin viitoarea Lege privind accelerarea industrială.
„Prin această lege ne asigurăm că flotele auto ale companiilor contribuie la accelerarea tranziției către mobilitatea curată și că banii contribuabililor sunt folosiți cât mai eficient posibil”, a declarat Tiemo Wölken, coraportor al Comisiei pentru mediu, care a subliniat că modelele ecologice produse în UE trebuie să devină prima opțiune pentru companii.
La rândul său, François Kalfon, coraportor al Comisiei pentru transporturi, a evidențiat beneficiile pentru consumatori: după trei-patru ani de utilizare în flotele companiilor, mașinile vor ajunge pe piața second-hand, ceea ce ar putea face vehiculele electrice mai accesibile pentru gospodăriile cu venituri reduse.
Companiile cumpără peste jumătate dintre mașinile noi din UE
Flotele corporative au un rol important pe piața auto europeană: companiile achiziționează 58% dintre autoturismele noi și 90% dintre autoutilitarele noi vândute în Uniunea Europeană. De regulă, acestea sunt revândute după trei-patru ani pe piața second-hand, de unde peste 80% dintre europeni își cumpără mașinile.
Cu toate acestea, trecerea companiilor la vehicule nepoluante se desfășoară mai lent decât se dorește la nivel european. În 2025, mașinile cu emisii zero au reprezentat doar 17% din totalul autoturismelor nou-înmatriculate de companii, procent ușor sub media generală a Uniunii Europene, de 17,4%.
Parlamentul European urmează să voteze mandatul final de negociere în cadrul sesiunii plenare din decembrie 2026.
Vrei să vezi mai des știrile Trust News în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
