Diamantul „Bulgari Pink” și safirul Romanov, vedetele unei licitații la Geneva
Două pietre prețioase de o raritate ieșită din comun vor fi scoase la licitație la Geneva: un diamant roz de 24 de carate și un safir de aproape 200 de carate, despre care se crede că ar fi aparținut familiei imperiale ruse.
Diamantul, cunoscut sub numele de „Bulgari Pink”, provine, cel mai probabil, din celebrele mine Golconda din India. Piatra s-a aflat în posesia aceleiași familii încă din anii ’50 și este montată într-un inel. Prețul estimat pentru această bijuterie este cuprins între 12 și 18 milioane de dolari.
Safirul, de aproape 200 de carate, ar fi făcut parte din tezaurul familiei imperiale ruse în secolul al XIX-lea. Ambele bijuterii sunt considerate extrem de rare, iar licitația de la Geneva le aduce în atenția colecționarilor din întreaga lume.
Vrei să vezi mai des știrile Trust News în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
