Ajutorul de încălzire 2026-2027: venituri mici nu garantează sprijinul
Românii cu venituri mici pot primi ajutor pentru încălzirea locuinței și în sezonul rece 2026-2027, însă un salariu sau o pensie sub plafonul legal nu garantează acordarea banilor. Autoritățile verifică și bunurile deținute de solicitanți, de la locuințe și terenuri până la autoturisme și economii bancare. Uneori, o singură proprietate sau o sumă păstrată în cont poate duce la respingerea cererii.
Regulile se aplică la fel persoanelor care locuiesc singure și familiilor. Bunurile care pot împiedica acordarea ajutorului sunt prevăzute în normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1154/2022, cu modificările ulterioare.
Ce venituri trebuie să ai
Pentru sezonul 2026-2027, venitul net lunar nu trebuie să depășească 1.386 de lei pe membru de familie, iar pentru persoana singură plafonul este de 2.053 de lei pe lună. O familie cu doi adulți și doi copii îndeplinește condiția dacă veniturile nete lunare luate în calcul nu depășesc 5.544 de lei.
Ajutorul se acordă pentru perioada 1 noiembrie 2026 – 31 martie 2027 și acoperă o parte din cheltuielile cu sistemul principal de încălzire: gaze naturale, energie electrică, energie termică în sistem centralizat sau combustibili solizi și petrolieri. Pentru aceeași locuință se acordă un singur ajutor, pentru un singur sistem.
A doua locuință sau anumite terenuri
Cine deține o altă locuință în afara celei de domiciliu riscă să nu primească ajutorul, chiar dacă venitul este sub plafon. Există însă o excepție pentru persoanele care au doar o cotă-parte dintr-o altă proprietate și nu o pot valorifica, indiferent de mărimea cotei. Situația trebuie declarată și analizată de autorități pe baza documentelor.
Contează și terenurile intravilane mai mari de 1.200 de metri pătrați în urban și 2.500 de metri pătrați în rural. Regula nu se aplică terenurilor de împrejmuire a locuinței și curții aferente. Autoritățile țin cont de amplasare, suprafață, destinație și excepțiile legale.
Mașini, ambarcațiuni și economii bancare
Deținerea unui autovehicul cu drept de circulație mai nou de 10 ani poate duce la pierderea dreptului la ajutor, cu excepția vehiculelor adaptate pentru transportul persoanelor cu dizabilități. Un singur autoturism mai vechi de 10 ani nu exclude automat solicitantul, dar deținerea a mai mult de unul poate împiedica primirea sprijinului.
Pe listă se află și șalupele, bărcile cu motor, iahturile și alte ambarcațiuni, cu excepția celor necesare transportului persoanelor din aria Rezervației Biosferei Delta Dunării.
Economiile bancare contează și ele. Limita este de trei ori câștigul salarial mediu brut folosit la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, adică 27.576 de lei pentru 2026, când acest câștig este de 9.192 de lei. Dacă un membru al familiei deține conturi sau depozite peste acest prag, cererea poate fi respinsă. Simpla existență a unui cont nu exclude însă solicitantul.
Bunuri moștenite sau închiriate și actele necesare
Pentru bunurile închiriate, arendate sau concesionate, bunul este luat în calcul pentru cel care îl folosește în baza contractului, iar pentru proprietar se ia în considerare valoarea obținută din cedarea folosinței. Aceste situații trebuie declarate și justificate prin documente.
Dosarul cuprinde o cerere și o declarație pe propria răspundere cu date despre membrii familiei, venituri, locuința pentru care se cere sprijinul, sistemul de încălzire și bunurile deținute. Pot fi solicitate acte de identitate, adeverințe de venit, cupoane de pensie, documente privind proprietatea sau dreptul de folosință și facturi de utilități, precum și certificate fiscale. Autoritățile pot verifica informațiile, pot cere documente suplimentare și pot efectua anchetă socială. Dacă datele nu au fost declarate corect, dreptul la ajutor poate înceta, iar sumele primite necuvenit pot fi recuperate.
Până când se depun cererile
Cei care vor ajutorul din noiembrie 2026 trebuie să depună cererea până la 20 noiembrie, inclusiv. Dosarele pot fi depuse și mai târziu, dar luna de la care se acordă sprijinul depinde de data înregistrării: pentru cererile depuse până la 20 a lunii, dreptul se stabilește din luna respectivă, iar pentru cele depuse după această dată, din luna următoare.
Cererile se depun la primărie sau la serviciul de asistență socială competent, după procedurile locale. Cei care îndeplinesc condițiile legale pot solicita și suplimentul pentru energie, acordat lunar pe tot parcursul anului, în funcție de sursele de energie utilizate.
Vrei să vezi mai des știrile Trust News în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
