Trump propune redenumirea statului New Mexico în „New America”
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a propus schimbarea imediată a denumirii statului New Mexico în „New America”, printr-un mesaj transmis pe platforma sa de socializare, Truth Social.
Liderul de la Casa Albă și-a motivat propunerea subliniind identitatea națională: „Noi nu suntem Mexic, suntem Statele Unite ale Americii!”, a scris el.
Potrivit acestuia, adoptarea noului nume ar aduce o valoare semnificativă și un prestigiu sporit statului respectiv, estimând că acest demers ar determina o creștere a valorii locuințelor și a veniturilor locuitorilor.
În același mesaj, Donald Trump s-a adresat direct cetățenilor statului, adăugând: „Iar voi ați fi și mai mândri atunci când ați saluta frumosul nostru drapel american! Poate chiar și alegerile fraudate, pentru care New Mexico este cunoscut, ar deveni din nou corecte!”.
Precedente în redenumirile geografice
Trump a emis mai multe ordine executive prin care a operat schimbări ale denumirilor geografice, pentru a evoca „măreția americană”. Golful Mexic a fost redenumit „Golful Americii” la 20 ianuarie 2025, muntele Denali a devenit „Muntele McKinley”, iar lacul Ontario a fost rebotezat „Lacul Americii” în august 2026.
Vrei să vezi mai des știrile Trust News în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
