Ungaria majorează impozitele pentru marile averi și marile companii
Guvernul ungar a anunțat luni un nou impozit pe marile averi și o creștere a cotei impozitului pe profit pentru cele mai mari companii, cu obiectivul de a reduce deficitul bugetar până la 4,9% din PIB în 2027 și de a finanța reducerea impozitelor pentru persoanele cu venituri mici, precum și creșterea pensiilor.
Premierul Peter Magyar a declarat în Parlament, în timp ce prezenta primul proiect de buget după câștigarea alegerilor din aprilie, că noul guvern „a moștenit o harababură” de la administrația anterioară a lui Viktor Orban.
Taxă pe miliardari și impozit pe profit majorat
Magyar a anunțat introducerea unei noi taxe, numită „taxa extraordinară pe miliardari”, care va afecta cetățenii cu active de peste un miliard de forinți, echivalentul a 2,75 milioane de euro. De asemenea, cota impozitului pe profit va fi majorată de la 9% până la 11%, pentru companiile cu venituri care depășesc 496 de milioane de euro.
Executivul de la Budapesta se așteaptă ca, grație acestor măsuri, să reducă deficitul bugetar până la 4,9% din PIB în 2027, față de nivelul de 7,5% din PIB estimat înainte de prezentarea proiectului de buget. Comisia Europeană prognozează că deficitul Ungariei va ajunge la 6,2% din PIB în acest an.
Creșteri de taxe și beneficii sociale finanțate din noile venituri
Premierul ungar a anunțat și o creștere a taxelor pe tutun și băuturi alcoolice, precum și pe publicitate, printre altele. Din aceste venituri, statul va finanța reducerea impozitului pentru cetățenii cu venituri mici de la 15% până la 9%, în timp ce ajutoarele familiale vor fi dublate, iar salariile vor crește în mai multe sectoare.
Începând din 2027, pensia minimă va fi majorată de la 80 de euro pe lună în prezent până la 330 de euro, o măsură de care vor beneficia sute de mii de oameni.
Nouă dintre cei mai bogați zece unguri au legături cu România
Opt dintre cei mai bogați zece oameni din Ungaria sunt miliardari și datorită afacerilor de anvergură pe care le derulează în România, unul este legat de cel mai mare exit al unei afaceri românești, iar un singur om din acest top nu are interese și în țara noastră. Astfel, nouă dintre cei mai bogați zece unguri au legături directe cu România.
Peter Magyar a câștigat alegerile din aprilie, promițând, printre altele, recuperarea a aproximativ 17 miliarde de euro din fondurile UE care au fost înghețate de Comisia Europeană din cauza erodării statului de drept sub guvernele conduse de Viktor Orban.
Vrei să vezi mai des știrile Trust News în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
