Senatul a votat proiectul de recalculare a creditelor ROBOR
Senatul a adoptat miercuri, 14 octombrie, un proiect de lege care prevede recalcularea dobânzilor și restituirea banilor plătiți în plus de românii cu credite calculate în funcție de ROBOR. Proiectul a fost adoptat cu 68 de voturi pentru, unul împotrivă și 26 de abțineri.
Măsura se va aplica numai dacă încălcarea legislației concurenței a fost constatată printr-o decizie definitivă și există un prejudiciu dovedit. Băncile ar putea fi obligate să folosească indicele IRCC pentru recalcularea obligațiilor.
Ce credite intră în calcul
Proiectul se aplică împrumuturilor aflate în derulare, inclusiv celor acordate înainte de 2 mai 2019, pentru care dobânda variabilă a fost calculată integral sau parțial în funcție de ROBOR. Sunt vizate și contractele deja încheiate, dar numai cu respectarea termenului general de prescripție din Codul civil.
Persoanele pentru care dreptul la restituire s-a prescris înainte de intrarea în vigoare a legii nu vor putea redeschide procedura. Recalcularea dobânzii se va face prin raportare la IRCC începând cu 2 mai 2019, data intrării în vigoare a OUG nr. 19/2019.
Procedura de recuperare a banilor
Persoanele prejudiciate vor putea solicita băncii revizuirea contractului în termen de 45 de zile de la constatarea prejudiciului, în urma unei anchete a unei autorități competente. Banca va trebui să analizeze situația și să transmită în scris o propunere de revizuire, cu explicații privind noul calcul al dobânzii și valoarea totală a prejudiciului, în cel mult 30 de zile.
Clientul va trebui să își exprime acordul în scris asupra modificărilor propuse. Dacă acceptă recalcularea, instituția de credit va fi obligată să efectueze plata în cel mult 15 zile de la primirea acordului. Restituirea se poate face prin virament într-un cont indicat de consumator sau prin diminuarea soldului principal al creditului, dacă împrumutul este încă în derulare. Alegerea modalității de compensare îi aparține clientului.
În cazul în care banca și debitorul nu ajung la o înțelegere, procedura de compensare se suspendă, iar consumatorul se poate adresa instanței. Proiectul prevede și suspendarea efectelor clauzei referitoare la dobânda variabilă, de la depunerea solicitării până la soluționare.
Amenzi de până la 100.000 de lei
Instituțiile de credit care nu își îndeplinesc obligațiile ar putea primi sancțiuni între 10.000 și 50.000 de lei pentru nerespectarea procedurii de recalculare și revizuire a contractelor. Amenzile cresc la 20.000 – 100.000 de lei dacă băncile nu soluționează cererile în termen sau nu transmit documentele necesare.
Cele mai mari sancțiuni, între 50.000 și 100.000 de lei, sunt prevăzute pentru instituțiile care nu returnează la timp sumele acceptate în scris de consumatori. Constatarea abaterilor și aplicarea sancțiunilor vor reveni Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), care va putea dispune îndeplinirea obligațiilor încălcate într-un termen de cel mult 30 de zile.
Camera Deputaților are votul final
Proiectul nu se aplică încă. Inițiativa trebuie dezbătută și votată de Camera Deputaților, forul decizional, după care trebuie să parcurgă procedurile necesare pentru a deveni lege. Proiectul apare în contextul investigației Consiliului Concurenței privind modul de stabilire a ROBOR. În iunie 2026, autoritatea a aplicat sancțiuni de aproximativ 3,73 miliarde de lei unui număr de zece bănci, acuzate de coordonarea comportamentului în cadrul procedurii de stabilire a indicelui. Instituțiile bancare au contestat decizia în instanță.
Banca Națională a României a transmis un aviz negativ față de proiect, iar forma finală a legii ar putea suferi modificări în Camera Deputaților. Pentru românii cu credite raportate la ROBOR, votul din Senat reprezintă un pas către crearea unui mecanism de recuperare a banilor plătiți nejustificat, însă despăgubirile nu sunt garantate tuturor debitorilor.
Vrei să vezi mai des știrile Trust News în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
