Volkswagen renunță la zece contracte colective pentru peste 100.000 de angajați din Germania
Constructorul auto german Volkswagen a denunțat zece dintre cele 13 contracte colective de muncă aplicabile celor aproximativ 100.000 de angajați ai săi din Germania, deschizând astfel calea unor negocieri dificile privind salariile, beneficiile și programul de lucru. Informația privind numărul exact al acordurilor reziliate a fost furnizată de sindicatul IG Metall, în timp ce oficialii companiei au refuzat să comenteze acest aspect, potrivit postului public german Tagesschau.
Între contractele denunțate se numără și acordul-cadru care reglementează programul de lucru, concediile și alte beneficii ale salariaților. Compania susține că actualele condiții trebuie adaptate din cauza presiunii concurențiale și a costurilor ridicate. Reprezentanții angajaților avertizează că primele efecte ar putea fi resimțite de salariați încă din ianuarie 2027.
Sindicatele denunță „o încercare nerușinată” de reducere a beneficiilor
Sindicatul IG Metall și consiliul de întreprindere și-au anunțat opoziția față de decizia conducerii. Un lider al IG Metall a declarat că este „o abatere flagrantă și încă o încercare nerușinată de a băga mâna în buzunarele angajaților”, adăugând că organizația nu va accepta acest lucru.
Contractele colective de muncă vor înceta la expirarea perioadei de preaviz, respectiv la 31 decembrie 2026, potrivit unui avocat specializat în dreptul muncii consultat de publicația economică germană Capital. În prezent, salariații Volkswagen beneficiază de una dintre cele mai avantajoase formule negociate din industria germană, cu o săptămână de lucru de 35 de ore și până la 36 de zile de concediu anual. Aceste prevederi se numără printre clauzele care ar putea fi renegociate.
Specialiștii în dreptul muncii subliniază că o eventuală renunțare la aceste beneficii nu se poate produce automat și va depinde de rezultatul negocierilor dintre companie și sindicate. Una dintre variantele vehiculate în presa germană este revenirea de la săptămâna de lucru de 35 de ore la cea de 40 de ore.
Conducerea invocă presiunile asupra costurilor și concurența producătorilor chinezi
Volkswagen a justificat rezilierea contractelor afirmând că diverse prevederi trebuie adaptate în contextul presiunilor actuale asupra costurilor. Anunțul a venit după o întâlnire cu reprezentanții angajaților la Hanovra.
Directorul de Resurse Umane al mărcii Volkswagen a declarat că mediul economic s-a deteriorat semnificativ pentru industria auto și implicit pentru grupul german, iar schimbările de pe piață sunt „structurale și profunde”. Oficialul a menționat printre cauze faptul că producătorii chinezi pătrund în Europa cu exporturi ieftine.
