Prințul Harry: „Am pierdut o parte din identitatea mea când am agățat uniforma în cui”
Prințul Harry a declarat că, după ce a părăsit Armata Britanică, a simțit că și-a pierdut o parte din rostul în viață și din identitate. El a făcut aceste afirmații într-o intervenție adresată comitetului militar al NATO, desfășurată la Bruxelles prin legătură video, în calitate de fondator al Jocurilor Invictus.
Fostul soldat a petrecut un deceniu în forțele armate înainte de a-și încheia cariera militară în 2015. El a spus că se consideră norocos pentru că a avut o altă modalitate de a servi.
Harry, ducele de Sussex, a organizat Jocurile Invictus inaugurale în 2014 pentru a ajuta foștii și actualii militari răniți în teatrele de operațiuni. În 2020, el a renunțat la funcția de reprezentare în acțiuni publice a familiei regale.
El a avertizat cu privire la situația celor care părăsesc forțele armate: „Trebuie să ne gândim la fel de serios la ce se întâmplă cu ei după ce au servit – în special când se întorc răniți sau bolnavi. Știu câte ceva despre această tranziție. Când mi-am agățat uniforma în cui, am simțit că am pierdut nu doar o profesie, ci o parte din scopul și identitatea mea. Am fost norocos. Am avut o altă modalitate de a servi.”
Ducele a vorbit și despre importanța familiilor militarilor care servesc în cadrul forțelor NATO. „În esență, NATO este o alianță de națiuni. Dar aceste națiuni sunt apărate de oameni. Oameni care se oferă voluntari să servească. Oameni care se antrenează împreună, călătoresc împreună, luptă împreună și, în multe cazuri, se recuperează împreună. Și familii care servesc alături de ei în moduri care sunt rareori recunoscute. Și, în cele din urmă, oameni care se întorc acasă”, a adăugat el.
Prințul Harry a atras atenția că se cheltuiesc cantități „enorme” de resurse pentru pregătirea oamenilor pentru serviciul militar, dar că trebuie acordată atenție și la ceea ce se întâmplă după ce părăsesc armata. El își organizează turneul Invictus Games la Birmingham anul viitor și s-a mutat înapoi în Marea Britanie luna trecută.
„Deoarece puterea unei alianțe nu poate fi măsurată doar prin forțele pe care le poate desfășura. Trebuie măsurată și prin oamenii și societățile în care acele forțe se întorc acasă”, a mai spus el.
Fiului mai mic al regelui Charles al III-lea i-a fost refuzată demnitatea de a purta uniformă militară la înmormântarea bunicii sale, regina Elisabeta a II-a, în 2022, deoarece nu mai reprezenta familia regală. Când mutarea lui Harry și a soției sale, Meghan, în SUA a devenit permanentă în 2021, regina Elisabeta i-a retras titlurile militare și patronajele regale. Familia de Sussex s-a întors să locuiască în Regatul Unit în august, la șase ani după ce plecase pentru a se stabili în SUA.
