Ce se întâmplă în organism în timpul unei execuții prin injecție letală. Simularea care explică pas cu pas procesul
O simulare grafică realizată de un medic prezintă, pas cu pas, ce se întâmplă în organismul uman în timpul unei execuții prin injecție letală. Materialul video a circulat în mediul online în contextul cazului Christei Pike, femeia condamnată la moarte în statul american Tennessee, care urmează să fie executată miercuri, 30 septembrie.
Potrivit simulării, procedura începe după ce persoana condamnată este imobilizată pe un pat de execuție, aflat într-o cameră special amenajată. Personalul medical sau deținuții instruiți pentru procedură introduc apoi acul într-o venă.
În metoda tradițională cu trei medicamente, primul administrat este un sedativ, precum pentobarbitalul, care induce pierderea cunoștinței. Urmează un agent paralizant, bromura de pancuroniu, care blochează activitatea mușchilor din întregul corp, inclusiv a celor implicați în respirație, precum diafragma. Ultima substanță administrată este clorura de potasiu, care interferează cu activitatea electrică a inimii și provoacă stop cardiac.
După oprirea inimii, circulația sângelui încetează, iar organele nu mai primesc oxigen și substanțe nutritive. „Odată ce inima încetează să mai pompeze sângele, întregul sistem circulator se oprește. Sângele oxigenat nu mai poate ajunge la organe, iar acestea sunt private de oxigen și substanțe nutritive. Creierul, deja afectat de lipsa oxigenului provocată de insuficiența respiratorie, suferă rapid leziuni ireversibile”, explică autorii simulării.
Christa Pike, în vârstă de 50 de ani, urmează să devină prima femeie executată în statul Tennessee în ultimele două secole, dacă nu va primi o amânare în ultimul moment. Ea și-a petrecut aproximativ trei decenii în așteptarea execuției, după ce a fost condamnată la moarte pentru uciderea lui Colleen Slemmer, o tânără de 19 ani.
Într-o scrisoare făcută publică recent, femeia a transmis că s-a împăcat cu ideea de a muri. „Indiferent dacă cererea mea de clemență va fi aprobată sau nu, sunt împăcată cu soarta mea. Nu mi-e teamă să mor”, a scris ea.
Pe 12 ianuarie 1995, Christa Pike, care avea atunci 18 ani, alături de iubitul său și un alt prieten, au atras-o pe Colleen Slemmer într-o zonă împădurită și izolată din Knoxville. Cei doi au atacat-o și au gravat un pentagram pe pieptul victimei. Anchetatorii au susținut că motivul crimei ar fi fost gelozia, Pike crezând că Slemmer încerca să-i „fure” iubitul. După crimă, femeia a luat o bucată din craniul victimei drept suvenir.
În încercarea de a evita execuția, avocații femeii au invocat, printre altele, abuzurile suferite în copilărie, vârsta foarte fragedă la momentul crimei și problemele de sănătate mintală.
