Slujbă în aer liber la Paris: 700.000 de credincioși alături de Papa Leon al XIV-lea
Papa Leon al XIV-lea a oficiat o slujbă în aer liber în Place de la Concorde, în inima Parisului, loc simbol al republicii laice franceze. Potrivit estimărilor Vaticanului, aproximativ 700.000 de persoane au participat la eveniment, cu circa 100.000 mai multe decât numărul anunțat inițial.
Inițial, 600.000 de oameni se înscriseseră pentru a lua parte la slujbă, însă organizatorii au extins zona destinată mulțimii pe o distanță de trei kilometri. Traficul rutier a fost închis de-a lungul bulevardului Champs-Élysées și până dincolo de Arcul de Triumf.
Credincioșii au fluturat steaguri ale Vaticanului și ale Franței în timp ce Suveranul Pontif a coborât pe Champs-Élysées, oprindu-se pentru a binecuvânta bebeluși și copii. Unii participanți s-au urcat pe umerii celor din jur sau chiar în copaci pentru a-l putea vedea mai bine pe papă la sosirea la liturghie.
Papa Leon al XIV-lea a lăudat entuziasmul și energia pe care tinerii francezi le aduc în sânul Bisericii Catolice, unul dintre subiectele centrale ale vizitei sale fiind creșterea interesului tinerilor pentru catolicism.
Alegerea locului pentru slujbă a fost criticată de susținătorii ferme ai laicității, însă organizatorii au răspuns că Place de la Concorde era singura zonă din capitala Franței care putea primi mulțimi atât de mari.
În cadrul slujbei, Suveranul Pontif a afirmat: „Viețile noastre sunt fragile, vulnerabile și smulse din ghearele morții, dar sunt, de asemenea, minunate, miraculoase, capabile să se reînnoiască prin relațiile noastre și prin deschiderea către iubirea adevărată”.
Papa Leon al XIV-lea, pelerinaj la Lourdes
După vizita la Paris, Papa Leon al XIV-lea a ajuns la Lourdes, celebrul loc de pelerinaj catolic din Munții Pirinei. Suveranul Pontif a participat la un moment de rugăciune în tăcere la grotă, unde, potrivit tradiției catolice, s-ar fi arătat de mai multe ori Fecioara Maria.
Peste 150.000 de persoane sunt așteptate să participe la liturghia programată la sanctuar.
