ȘASE PRIM-MINIȘTRI ÎN CINCI ANI. CUM A ÎNVĂȚAT BULGARIA SĂ GUVERNEZE FĂRĂ GUVERN
În ultimul deceniu, Bulgaria a demonstrat o flexibilitate neobișnuită, păstrându-se într-un metru de măsurare al democrației, având o constituție, un parlament și un președinte, însă lipsindu-se de un guvern stabil. Din anul 2021, țara a trecut printr-un număr remarcabil de șase cabinete interimare, o situație care pare a deveni norma în loc să fie o excepție. Este demn de menționat că Andrey Gyurov a devenit al doisprezecelea prim-ministru interimar din istoria Bulgariei în februarie 2026, marcând o schimbare în dinamica politică a țării.
Este fascinant cum guvernul interimar, conceput să fie o soluție temporară, s-a transformat în instruirea de bază a guvernării bulgare. Între 2021 și 2026, Bulgaria a petrecut mai mult timp sub conducerea interimară decât sub guvernele alese, lucru care ridică întrebări serioase despre stabilitatea și viabilitatea democrației în această națiune. De exemplu, în 2021, Stefan Ianev a condus de două ori, iar Galab Donev a deținut funcția timp de 308 zile, stabilind un record pentru cel mai lung mandat interimar din istoria recentă.
UN INSTRUMENT CONSTITUȚIONAL, SUPRAUTILIZAT PÂNĂ LA ABSURD
Însă guvernul interimar nu a fost conceput pentru a fi o parte obișnuită a peisajului politic. Conform constituției bulgare, acesta ar trebui să existe doar pentru a menține ordinea și a organiza alegeri corecte când nu se poate forma un cabinet regulat. Paradoxal, situația actuală sugerează că Bulgaria a deviat de la acest principiu, devenind o țară supusă rigorilor instabilității politice pe termen lung.
Analizând acest tablou, se observă că, din 2002 până în 2017, Bulgaria a avut doar două guverne interimare. Comparativ, între 2017 și 2025, numărul s-a ridicat la șapte, ceea ce sugerează o deteriorare semnificativă a coeziunii politice și a capacității de a forma coaliții stabile.
FACTORUL RADEV
Președintele Rumen Radev, venit la putere în 2016 ca un outsider, a îmbrățișat o relație conflictuală cu majoritatea parlamentară, în special cu partidul GERB condus de Boyko Borissov. Deși un președinte are puteri limitate în fața unui parlament ostil, Radev a reușit să folosească guvernele interimare ca un mijloc de a-și extinde influența politică, numind prim-miniștri interimari atunci când coalițiile au eșuat. Această strategie a dus la o stagnare politică, unde bugetele au devenit defectuoase și partidele nu au simțit nevoia de a căuta compromisuri, știind că pot apela oricând la un guvern interimar.
BORISSOV, PEEVSKI ȘI COALIȚIA CARE NU A PUTUT
Ciclul de instabilitate guvernamentală din Bulgaria este, fără îndoială, rezultatul unor disfuncționalități politice profunde, manifestate prin influența marcantă a lui Boyko Borissov și Delyan Peevski. Partidul GERB, care a dominat alegerile începând cu 2009, a avut dificultăți în concretizarea acestei puteri în guverne stabile. Primele sale două guverne au căzut în urma protestelor, iar cele mai recente încercări de guvernare, cum ar fi cabinetul Jelyazkov, au eșuat în fața nemulțumirilor populare legate de un buget nerealist.
În contrast, Peevski, un oligarh media, a influențat guvernarea prin sprijinul său strategic sau retragerea acestuia, amplificând astfel instabilitatea politică din țară.
O CRIZĂ MAI PROFUNDĂ
Analizând situația în ansamblu, se conturează o criză structurală a încrederii democratice. Bulgaria se află în fruntea statelor din Europa cu cele mai multe guverne interimare, aspect care afectează nu doar guvernanța, ci și proiectele de dezvoltare și reformele necesare pentru progresul social. În absența unei guvernări stabilă, prioritățile naționale sunt adesea ignorate, iar fondurile europene sunt întârziate, însoțite de crize nerezolvate.
Astfel, pe data de 19 aprilie 2026, alegerile anticipate vor oferi o nouă șansă pentru bulgari, într-o speranță de resetare politică. Întrebarea rămâne dacă partidele vor reuși în sfârșit să colaboreze pentru a forma o coaliție durabilă sau dacă va continua ciclul de guvernare interimară.
