„`html
Decizii importante în şedinţa Executivului
Un alt punct aflat pe ordinea şedinţei Executivului se referă la înfiinţarea pe lângă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a unei activităţi finanţate integral din venituri proprii.
„Se aprobă înfiinţarea pe lângă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, denumită în continuare APIA, a unei activităţi finanţate integral din venituri proprii pentru gestionarea sumelor reţinute conform art.11, alin (1) al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2023 destinate implementării Instrumentului de sprijin al fermierilor afectaţi de pierderi ale producţiei agricole prevăzut în cadrul intervenţiei DR-32 din Planul Strategic PAC 2023-2027, aprobat prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei Europene C(2022) 8783 din 7.12.2022, denumită în continuare Activitate”, se arată în proiect.
Un alt proiect se referă la scoaterea din rezervele de stat a unor cantităţi de produse şi acordarea acestora ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, în vederea ajutorării persoanelor afectate şi reconstrucţiei locuinţelor acestora, distruse de incendiul produs în comuna Mărăcineni, satul Căpăţâneşti, respectiv în comuna Vadu Paşii, satul Băjani, precum şi de vântul puternic din comuna Bisoca, satul Sările, judeţul Buzău.
„Se aprobă scoaterea din rezervele de stat şi acordarea imediată ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, a unor cantităţi de produse (…) în valoare de 65.322,24 lei fără TVA, în vederea ajutorării persoanelor afectate şi reconstrucţiei locuinţelor acestora, distruse de incendiul produs în comuna Mărăcineni, satul Căpăţâneşti, respectiv în comuna Vadu Paşii, precum şi de vântul puternic produs în comuna Bisoca, judeţul Buzău”, prevede proiectul.
Guvernul va lua în discuţie şi un proiect de hotărâre ce prevede aprobarea ocupării temporare a terenului în suprafaţă de 1,1259 ha din fondul forestier naţional de către Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale „Transgaz” SA Mediaş, pentru proiectul de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale „Conductă de transport gaze naturale Gherceşti-Jitaru (inclusiv alimentare cu energie electrică, protecţie catodică şi fibră optică)”.
Pe ordinea de zi se mai află o serie de proiecte care se referă la aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii „Pod pe DN 54 km 64+001”, judeţul Teleorman, ai obiectivului de investiţii „Dragaj de investiţii în porturile maritime” şi cei aferenţi obiectivului „Varianta de ocolire Horezu”, judeţul Vâlcea.
Pe agendă se mai află un memorandum cu tema: Aprobarea acordării în mod excepţional de către Ministerul Educaţiei de granturi de studii fără plata taxelor de şcolarizare, fără bursă, pentru programul de studii de an pregătitor de limba română, organizat de instituţii de învăţământ superior de stat din România, în favoarea unor cetăţeni români şi a membrilor de familie ai acestora, români de pretutindeni sau cetăţeni străini, care au fost evacuaţi din Fâşia Gaza.
Un alt memorandum aflat pe ordinea de zi a şedinţei se referă la relocarea în afara zonelor urbane a unor penitenciare, iar un altul vizează creşterea cheltuielilor de natură salarială ca urmare a creşterii numărului de personal cu 88 de lucrători faţă de numărul efectiv de personal la 31.12.2023, pentru Societatea Uzina Mecanică Cugir S.A.
Sursa: https://www.realitatea.net
„`