NATO nu poate fi o ”alianţă a la carte”, a declarat luni şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, ca reacţie la afirmaţiile lui Donald Trump care a evocat faptul ca SUA să nu mai apere ţările Alianţei a căror contribuţie financiară este insuficientă. ”Să fim serioşi! Să fim serioşi! NATO nu poate fi o alianţă a la carte”, a spus Josep Borrell înaintea reuniunii informale a miniştrilor dezvoltării din Uniunea Europeană, desfăşurată la Bruxelles, transmit AFP şi Reuters. ”În epoca în care trăim, o alianţă militară nu poate funcţiona după toanele preşedintelui Statelor Unite: ‘da, nu, mâine, nu, depinde’. NATO există sau nu există”, a adăugat Borrell iritat. ”În timpul acestei campanii (electorale americane), vom vedea şi înţelege multe lucruri. Nu contaţi pe mine pentru a comenta toate ideile stupide care vor fi exprimate în timpul unei campanii naţionale din Statele Unite”, a avertizat el. În timpul unui miting electoral, fostul preşedinte american Donald Trump, care îl va înfrunta probabil pe Joe Biden la alegerile prezidenţiale din noiembrie, a evocat o conversaţie pe care ar fi avut-o cu liderul unui alt stat membru NATO, fără a-i dezvălui numele, informează Agerpres. Biden: „Este îngrijorător şi periculos” „Unul dintre preşedinţii unei ţări mari s-a ridicat şi a spus: ‘Ei bine, domnule, dacă nu plătim şi suntem atacaţi de Rusia, ne veţi proteja?’ ”, povesteşte miliardarul înainte de a dezvălui răspunsul său: „Nu, nu v-aş proteja. De fapt, i-aş încuraja (pe ruşi) să vă facă ce vor. Trebuie să vă plătiţi facturile”. Această declaraţie survine după ce Trump a făcut presiuni asupra membrilor republicani ai Congresului pentru a îngropa un proiect de lege care prevede un nou ajutor pentru Ucraina şi o reformă a politicii de migraţie. Preşedintele Joe Biden a reacţionat. „Faptul că Donald Trump recunoaşte că intenţionează să-i dea lui Putin undă verde pentru mai mult război şi violenţă pentru a-şi continua atacul brutal împotriva unei Ucraine libere şi pentru a extinde agresiunea asupra popoarelor din Polonia şi ţările baltice este îngrijorător şi periculos”, a declarat Biden, citat într-un comunicat al Casei Albe. La rândul său, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat cu privire la afirmaţiile ce „subminează securitatea” Alianţei. „Orice sugestie în sensul că Aliaţii nu se vor apăra reciproc ne subminează securitatea, a noastră a tuturor, inclusiv a Statelor Unite, şi îi expune pe soldaţii americani şi europeni unui risc sporit. NATO rămâne pregătită şi capabilă să apere toţii aliaţii. Sunt convins că SUA vor rămâne un aliat puternic şi angajat în interiorul NATO, indiferent de câştigătorul alegerilor prezidenţiale”, a subliniat Jens Stoltenberg.
Sursa: stirileprotv.ro