Kaja Kallas avertizează la Dublin: europenii nu trebuie să cadă în „capcanele” Moscovei
Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a avertizat vineri, la Dublin, că europenii care urmează să participe la negocierile de pace între Rusia și Ucraina trebuie să fie atenți să nu cadă în „capcanele” Moscovei. Declarația a fost făcută înaintea unui summit al liderilor europeni, potrivit agenției AFP.
„Înainte de toate, avem nevoie de o încetare a focului. Dacă începem să discutăm despre cererile Rusiei cu privire la arhitectura securității (Europei), vom cădea în capcana pe care Rusia ne-o întinde, pentru a ne deturna atenția de la lipsa unei încetări a focului”, a declarat Kallas.
Negocierile privind viitorul războiului din Ucraina ocupă o mare parte a reuniunii liderilor europeni de la Dublin. Participarea europeană la aceste discuții este promovată de Statele Unite, însă Rusia se opune deocamdată. Kremlinul a anunțat că nu a acceptat ca europenii să ia parte la negocieri, după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski și emisarul american Jared Kushner, ginerele președintelui american Donald Trump, au anunțat că Europa urmează să participe la viitoarele negocieri.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat: „După ce vom înțelege adevăratele intenții (ale europenilor) și voința de a contribui la procesul de pace, vom putea să decidem ținerea de negocieri într-un format lărgit”.
Vrei să vezi mai des știrile Trust News în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
