Marș masiv la Varșovia de Ziua Independenței Poloniei: 250.000 de protestatari împotriva guvernului Tusk
Cel puțin 250.000 de persoane au participat, miercuri, la Varșovia, la Marșul Independenței, o manifestație de protest față de guvernul condus de premierul Donald Tusk, potrivit cifrelor comunicate de autoritățile și poliția poloneză. Organizatorii au susținut că la eveniment au fost prezente 500.000 de persoane.
Marșul a avut loc după recenta criză legată de Tribunalul Constituțional, într-o țară aflată sub tensiune după atacul armat de la Cracovia, soldat cu nouă morți, și extrem de divizată politic. Autoritățile se temeau de eventuale violențe, iar poliția poloneză a mobilizat un dispozitiv impresionant, încă vizibil în centrul orașului la începutul serii. Marșul s-a încheiat oficial la ora locală 20:00.
În fruntea coloanei de participanți s-a aflat președintele naționalist Karol Nawrocki, căruia i-au urmat liderul Partidului Lege și Justiție (PiS), Jaroslaw Kaczynski, politicianul de extremă dreaptă Grzegorz Braun, care a atras atenția la nivel internațional în trecut pentru o serie de incidente antisemite, precum și alți reprezentanți ai formațiunilor de dreapta și de extremă dreaptă.
„Cu siguranță există aici peste o jumătate de milion de polonezi”, a declarat Rafal Buca, purtător de cuvânt al organizatorilor. Pe website-ul lor, organizatorii explică faptul că apărarea identității naționale, a suveranității și a intereselor naționale, precum și a ordinii creștine este semnificația devizei „Dumnezeu, Onoare, Patrie”. Ansamblul țării și al instituțiilor poloneze celebrează această zi, dar marșul există doar din 2011. În acest an, marșul s-a desfășurat sub sloganul „Polonezii, stăpâni în Polonia”.
Printre pancartele purtate de manifestanți, una avea mesajul „Make Europe white again”, fiind purtată de mai mulți tineri îmbrăcați în negru și având fețele acoperite de cagule. Unii dintre aceștia aveau și drapele cu crucea celtică. „Polonia nu este de vânzare”, au scandat mai mulți manifestanți, în timp ce alții au avut mesaje îndreptate contra premierului proeuropean Donald Tusk, pe care l-au calificat drept „dictator”.
Polonia sărbătorește Ziua Independenței pe 11 noiembrie, moment în care marchează restaurarea statului independent polon în 1918, după 123 de ani de împărțiri între Prusia, Austro-Ungaria și Rusia. În ultimii ani, marșul de la Varșovia a devenit una dintre cele mai mari reuniuni ale grupurilor de dreapta și de extremă dreaptă din Europa.
Vrei să vezi mai des știrile Trust News în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google