Un Airbus A350-1000ULR a stabilit recordul mondial pentru cel mai lung zbor comercial din istorie
Un avion Airbus A350-1000ULR a intrat în istorie după ce a efectuat cel mai lung zbor comercial fără escală, parcurgând 23.155 de kilometri din Australia până în Franța, în 24 de ore și 24 de minute. Performanța a fost confirmată oficial ca record mondial Guinness.
Aeronava a decolat din Melbourne luni, 27 iulie, la ora locală 17:27, și a aterizat la Toulouse marți, 28 iulie, la ora locală 09:51. Recordul a fost validat independent pe baza datelor furnizate de platforma de monitorizare a zborurilor Flightradar24 și de Federația Aeronautică Internațională.
În timpul călătoriei, avionul a survolat trei continente și două oceane, iar membrii echipajului au asistat la două apusuri și două răsărîturi. După decolarea din Melbourne, aeronava a survolat Sydney și s-a îndreptat spre Los Angeles, înainte de a continua deasupra Americii de Nord și a Oceanului Atlantic. Ulterior, a survolat Regatul Unit, pentru ca în final să aterizeze la Toulouse.
La bord s-au aflat 13 persoane: un echipaj format din trei piloți de încercare Airbus, doi piloți Qantas, cinci ingineri specializați în testarea aeronavelor Airbus, doi ingineri de proiectare Airbus și un reprezentant al Federației Aeronautice Internaționale.
Modelul A350-1000ULR îi va permite companiei Qantas Airways să opereze, pentru prima dată, zboruri directe, fără escală, între Sydney și Londra, respectiv între Sydney și New York. Prima aeronavă este programată pentru livrare în aprilie 2027, urmând ca ruta Sydney–Londra să fie operată spre sfârșitul anului 2027.
„Zburând 23.155 de kilometri fără oprire, am demonstrat pe deplin capacitatea aeronavei de a-și îndeplini misiunea. Iar recordul mondial a fost cireașa de pe tort”, a declarat Lars Wagner, directorul general al diviziei de avioane comerciale a Airbus.
Potrivit unui comunicat al Flightradar24, zborul Airbus A350-1000ULR a fost al doilea cel mai urmărit zbor din toate timpurile pe platformă. Pe primul loc se află zborul aeronavei care a transportat sicriul Reginei Elisabeta a II-a de la Edinburgh la Londra, în 2022.
Recordul anterior era deținut de un Boeing 777-200LR, care a zburat fără escală între Hong Kong și Londra în noiembrie 2005, parcurgând 21.601 kilometri în 22 de ore și 42 de minute. După aproape 21 de ani, Airbus A350-1000ULR a depășit performanța cu 1.554 de kilometri.
Vrei să vezi mai des știrile Trust News în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
