Tatăl lui Meghan Markle, anchetat în SUA și Filipine pentru materiale cu abuzuri asupra copiilor
Thomas Markle Sr., tatăl ducesei de Sussex, Meghan Markle, ar fi fost arestat de FBI în Florida, în legătură cu acuzații privind deținerea de materiale care prezintă abuzuri sexuale asupra copiilor. Informația a fost confirmată de surse citate de agenția Associated Press.
Bărbatul este investigat simultan și de poliția din Filipine, după acuzații potrivit cărora ar fi păstrat în locuința sa imagini care prezintă abuzuri sexuale asupra minorilor. Săptămâna trecută, autoritățile filipineze au obținut un mandat judecătoresc pentru a începe examinarea materialelor digitale.
Dispozitivele electronice și hard diskurile care fac obiectul investigației au fost predate poliției de fiul său, Thomas Markle Jr. Potrivit publicației britanice The Sun, acesta ar fi susținut că a descoperit o colecție de imagini aparținând tatălui său, în fosta locuință a acestuia din Filipine, și ar fi contactat FBI-ul în luna iulie.
Thomas Markle Sr. s-a mutat în Filipine în 2025, după ce a suferit mai multe accidente vasculare cerebrale. În prezent, acesta s-ar afla într-un centru de recuperare medicală din Florida. El neagă toate acuzațiile care i se aduc.
Vrei să vezi mai des știrile Trust News în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
