Român din Italia, câștig record la pariuri sportive: aproape 192.000 de euro dintr-un bilet jucat de patru ori
Un român în vârstă de 30 de ani, care locuiește în localitatea Pederobba din Italia, a obținut un câștig de 191.800 de euro la pariuri sportive, după ce a mizat pe șase meciuri de fotbal. Suma reprezintă cel mai mare câștig înregistrat vreodată de agenția unde a fost validat biletul, o afacere aflată de 50 de ani în administrarea aceleiași familii, transmite presa italiană.
Potrivit proprietarului agenției, David Ronzani, pariul câștigător a fost repetat de patru ori, iar fiecare combinație i-a adus românului aproximativ 48.000 de euro. „A fost un pariu repetat de patru ori. De fiecare dată a câștigat 48.000 de euro. Este cel mai mare câștig de când bunicul meu a deschis afacerea, în urmă cu 50 de ani”, a declarat Ronzani.
Cine este câștigătorul
Proprietarul agenției a explicat că bărbatul nu locuiește în localitatea unde se află agenția, ci în comuna învecinată Pederobba, și lucrează într-o altă localitate din zonă. „Este un client destul de fidel”, a spus Ronzani.
Românul nu se află la primul câștig important la pariuri: cu aproximativ doi ani în urmă, ar fi obținut 9.000 de euro la o altă agenție.
Ce va face cu banii
Câștigătorul și-a stabilit deja destinația sumei. O parte din bani va fi folosită pentru achitarea creditului ipotecar, iar restul va merge către achiziția unui apartament pe care intenționează să îl dea spre închiriere.
Proprietarul agenției a salutat decizia românului de a investi banii: „Sunt fericit că a ales să investească banii, fără să riște să îi piardă”.
Vrei să vezi mai des știrile Trust News în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
