Ce visează oamenii înainte de moarte. Descoperirea făcută de un grup de cercetători
Revederea celor dragi care au murit, lumina albă și ușile deschise se numără printre cele mai frecvente vise și viziuni despre care auzim mai tot timpul. O cercetare, publicată în revista științifică Death Studies, s-a bazat pe relatările a 239 de profesioniști din domeniul îngrijirilor paliative și dezvăluie că pacienții visează adesea rude decedate, foști parteneri de viață sau chiar animale de companie de care au fost atașați.
Într-unul dintre cazurile relatate, o femeie și-a visat soțul decedat, care i-ar fi spus: „Te aștept”. Alți pacienți au povestit că urcau scări, traversau praguri sau se îndreptau spre uși deschise, inundate de lumină.
Cercetătorii consideră că aceste experiențe i-ar putea ajuta pe pacienți să își exprime temerile, speranțele și conflictele interioare într-un moment în care este dificil să vorbească despre moarte. Majoritatea relatărilor au fost asociate cu sentimente de pace și alinare.
Totuși, aproximativ una din zece experiențe a fost tulburătoare. Într-un caz, un pacient a descris o creatură înfricoșătoare cu chipul mamei sale, care îl trăgea în jos. Potrivit autorilor studiului, astfel de viziuni ar putea reflecta suferințe emoționale, amintiri traumatice, conflicte nerezolvate sau durere fizică.
Christopher Kerr, autor al cercetării și director medical al Hospice Buffalo din Statele Unite, a observat că persoanele care apar în aceste vise au, de regulă, o semnificație afectivă puternică. „Ceea ce mi se pare cu adevărat interesant este că nu apar la întâmplare. Sunt, de obicei, oamenii care te-au iubit și lângă care te-ai simțit în siguranță”, a explicat specialistul.
Frecvente sunt și visele în care pacienții par să se pregătească pentru o călătorie, făcându-și bagajele sau urcând într-un autobuz. Cercetătorii subliniază că aceste experiențe sunt încă insuficient înțelese și că sunt necesare studii suplimentare.
Vrei să vezi mai des știrile Trust News în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
