Marco Rubio avertizează că războiul ruso-ucrainean a ajuns într-un impas periculos care ar putea duce la sabotaje în țări NATO
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat joi, la Lisabona, că războiul dintre Rusia și Ucraina a ajuns într-un impas „foarte periculos”, care ar putea conduce fie la o soluționare negociată, fie la o escaladare a conflictului, inclusiv prin campanii de sabotaje în state membre NATO.
Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă comune cu ministrul portughez de externe, Paulo Rangel.
„Acesta este un război foarte periculos. Este un război extrem de periculos pentru că, sincer, acum pare să fie într-un impas, iar impasurile sunt foarte periculoase”, a afirmat Rubio.
Potrivit șefului diplomației americane, din această situație de blocaj pe front ar putea rezulta fie încheierea conflictului prin negocieri „în care fiecare parte trebuie să renunțe la ceva pentru a obține pacea”, fie o escaladare prin care „una dintre tabere, sau ambele, vor intensifica ceea ce fac pentru a încerca să forțeze adversarul să cedeze și să pună capăt impasului”.
Rubio a avertizat că al doilea scenariu „este foarte periculos în contextul războiului dintre Rusia și Ucraina, întrucât această escaladare ar putea sfârși prin a lua forma unei campanii de sabotaje în țări vecine care sunt membre ale NATO”.
„Aceasta ar putea conduce la alte lucruri care să transforme foarte rapid ceea ce este astăzi un război între două țări într-un conflict regional mult mai amplu și infinit mai periculos”, a adăugat secretarul de stat american.
El a reafirmat că Statele Unite sunt pregătite să continue eforturile pentru o „soluționare negociată” a conflictului. „Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Statele Unite sunt pregătite să faciliteze acest lucru. Am încercat. Vom continua să încercăm. Dar nici nu ne vom implica în procese zadarnice”, a concluzionat Rubio.
Rubio: Creșterea cheltuielilor militare ale statelor NATO nu este un gest ostil
Pe de altă parte, Marco Rubio a susținut că solicitarea președintelui american Donald Trump către statele NATO de a-și crește cheltuielile militare urmărește consolidarea Alianței și a capacităților sale de descurajare, respingând ideea că această cerere ar trebui interpretată ca un gest ostil.
„Oamenii văd uneori acest apel de a investi mai mult în apărare ca fiind ceva ostil. Nu este ostil”, a spus el la aceeași conferință de presă.
„Pentru ca NATO să rămână relevantă, trebuie să fie puternică. Pentru ca NATO să fie puternică, statele sale membre trebuie să fie puternice”, a argumentat șeful diplomației americane.
El a admis că statele membre ale Alianței au dimensiuni și posibilități economice diferite, dar a insistat că toate trebuie să-și dezvolte cât mai mult capacitățile de apărare.
Vrei să vezi mai des știrile Trust News în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
