Înalta Curte de la Londra a anulat mandatele de percheziție în cazul fostului prinț Andrew
Înalta Curte de la Londra a decis că perchezițiile efectuate la domiciliile fostului prinț Andrew sunt ilegale, într-o răsturnare de situație în dosarul legat de scandalul Epstein. Judecătorul Nicholas Hilliard a stabilit că „o eroare semnificativă a fost comisă la cererea şi eliberarea mandatelor de percheziţie”, ceea ce este „suficient să facă aceste mandate, percheziţiile şi materialul confiscat ilegale”.
Hotărârea, pronunțată joi, are șase pagini. Andrew Mountbatten-Windsor, fratele regelui Charles al III-lea, în vârstă de 66 de ani, a contestat la Înalta Curte legalitatea perchezițiilor desfășurate la actualul său domiciliu și la fosta sa reședință, după arestarea sa din luna februarie. El nu a fost prezent la audieri.
Judecătorul a precizat că anularea mandatelor nu pune capăt anchetei și nu înseamnă că întreaga investigație este ilegală. Perchezițiile au fost anulate de Înalta Curte la 22 iulie, potrivit unui comunicat al Poliției din Thames Valley, care caută mijloace legale să păstreze piesele confiscate.
Poliția din Thames Valley a anunțat că ancheta sa continuă și a acceptat poziția potrivit căreia hotărârea inițială a tribunalului de a emite mandate pe baza legislației specifice folosite era incorectă. Instituția a recunoscut un viciu de procedură.
Perchezițiile au avut loc la reședința de la Sandringham, în estul Angliei, și la fosta reședință de la Windsor, la aproximativ 30 de kilometri vest de Londra. Andrew a fost arestat la 19 februarie, de ziua sa de naștere, și a fost plasat în arest preventiv timp de mai multe ore, un lucru nemaivăzut în istoria modernă a familiei regale britanice, în urma unor noi dezvăluiri despre legăturile sale cu infractorul sexual american Jeffrey Epstein, mort în închisoare în Statele Unite în 2019.
Fostul prinț nu a fost inculpat până în prezent și a negat mereu orice faptă ilegală în scandalul Epstein. El este vizat într-o anchetă de poliție privind „abateri în exercitarea unei funcții publice”, fiind suspectat că i-a transmis documente economice confidențiale lui Jeffrey Epstein în perioada în care era Emisar însărcinat cu Comerțul al Regatului Unit, între 2001 și 2011. Poliția anunța în mai că examinează și o acuzație de agresiune sexuală împotriva sa.
Regele Charles al III-lea i-a retras în 2025 titlurile regale lui Andrew Mountbatten-Windsor, în urma publicării unor memorii postume ale lui Virginia Giuffre, principala acuzatoare a lui Jeffrey Epstein. Andrew a fost obligat să părăsească reședința Royal Lodge de pe domeniul Windsor, unde trăia de peste 20 de ani, și să se mute pe domeniul Sandringham, în Norfolk. Virginia Giuffre l-a acuzat de agresiuni sexuale pe când aceasta avea vârsta de 17 ani. Ea s-a sinucis în aprilie 2025.
Judecătorul Hilliard a anunțat că fostul prinț se opune cererii de păstrare a probelor formulată de poliție. O audiere urmează să aibă loc cu ușile închise, nu înainte de 2027, un termen care prelungește și mai mult acest dosar. Magistratul a subliniat însă că nu va exista niciun interes să se restituie probele pentru a fi confiscate din nou în mod legal, în baza altor dispoziții.
Vrei să vezi mai des știrile Trust News în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
