Nicușor Dan a publicat o fotografie alături de Donald Trump, de la recepția organizată pentru Adunarea Generală a ONU
Președintele Nicușor Dan a publicat vineri o imagine în care apare alături de președintele american Donald Trump, la New York, la recepția organizată cu prilejul Adunării Generale a ONU. În fotografie mai apare și Mirabela Grădinaru.
„O onoare să îl întâlnesc pe Președintele Donald Trump, la New York, la recepția pe care a organizat-o pentru Adunarea Generală a ONU. România apreciază profund Parteneriatul Strategic cu Statele Unite. Ambiția noastră este clară: să colaborăm cu Președintele Trump pentru a duce această relație specială pe noi culmi și pentru a asigura o securitate și prosperitate mai mare pentru ambele noastre națiuni”, a scris șeful statului într-o postare pe platforma X.
Nu este prima întâlnire cu Donald Trump
Aceasta nu este prima întâlnire dintre Nicușor Dan și Donald Trump. După Summitul NATO de la Haga, din iunie 2025, președintele român a publicat pe contul său de X o fotografie realizată după întâlnirea cu liderul de la Casa Albă.
Publicarea noii imagini vine în contextul în care o vizită oficială la Casa Albă este un subiect care revine pe agenda publică încă de la începutul mandatului prezidențial, din mai 2025. Recent, consilierul de stat Vlad Ionescu a evitat să avanseze un calendar al unei astfel de întâlniri.
„Relația cu SUA funcționează foarte bine. Suntem în discuții avansate pe mai multe dosare, nu în ultimul rând pe dosarul posturii, care este în curs de evaluare”, a declarat el în cadrul unui briefing pentru jurnaliștii români.
„Și agenda internațională, din câte ați văzut, e complexă. Președintele Trump însuși nu a mai avut multe întrevederi la Casa Albă. Deci este un obiectiv, dar un obiectiv parte a unui tablou mai complex”, a spus Vlad Ionescu, referindu-se la o eventuală vizită a președintelui român la Casa Albă.
Mesajul președintelui după întâlnirea cu Donald Trump
Șeful statului a transmis că prezența militară și economică a SUA în România este vitală pentru securitatea și prosperitatea țării noastre.
„Suntem de acord: securitatea începe acasă. România își va face partea sa pentru a-și consolida propria apărare și descurajare. Ca unul dintre cei mai apropiați aliați ai Americii în sud-estul Europei, vom continua să ne respectăm angajamentele. Statele Unite se pot baza pe România!”, a mai transmis președintele Nicușor Dan.
