Discuții despre o posibilă indexare a pensiilor de la 1 ianuarie 2027
Alexandru Nazare, propunerea pentru funcția de ministru al Finanțelor, a declarat că o indexare a pensiilor de la 1 ianuarie 2027 poate fi luată în calcul, însă a subliniat că majorarea ar trebui să fie una „prudentă”. El nu a avansat deocamdată un procent concret.
Declarația a fost făcută în contextul în care subiectul majorării pensiilor a fost adus în discuție și de Siegfried Mureșan, care a anunțat anterior că obiectivul său este indexarea pensiilor în 2027, procentul urmând să fie stabilit în funcție de situația bugetară și de evoluția inflației.
Nazare evită să confirme un procent
„Eu cred că putem lua în calcul o creștere prudentă. Nu vreau să mă antepronunț”, a declarat Alexandru Nazare. Întrebat concret despre pensii, acesta a precizat că este vorba despre „o indexare prudentă”, iar momentul indicat este 1 ianuarie.
„O indexare… o indexare prudentă. De la 1 ianuarie. Dar vorbesc de o indexare, repet, prudentă”, a spus Nazare.
Alexandru Nazare nu a confirmat un procent de majorare. Întrebarea privind o eventuală indexare de 7%, raportată la rata medie a inflației, nu a primit un răspuns afirmativ din partea sa.
Decizia, legată de bugetul pentru 2027
Propunerea pentru Ministerul Finanțelor a explicat că nivelul indexării va trebui discutat odată cu întregul proiect de buget pentru anul viitor.
„Toate aceste elemente constituie pilonii viitorului buget pe 2027 și a negocierii între partide a acestui buget, astfel încât el să fie adoptat”, a declarat Alexandru Nazare.
