Close Menu
Trust News
    Instagram
    Trust News
    • Pagina principala
    • Economie
    • Stiri internationale
    • Divertisment
    • Social
    • Editoriale
    • Advertoriale
    • Anunturi comerciale
    contact
    Trust News
    You are at:Home»Stiri internationale»Consilierul lui Zelenski recunoaște ajutorul României pentru Ucraina.
    Stiri internationale

    Consilierul lui Zelenski recunoaște ajutorul României pentru Ucraina.

    martie 12, 2024
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Consilierul lui Zelenski recunoaste ajutorul Romaniei pentru Ucraina
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

    România, unul dintre principalii parteneri ai Ucrainei în negocierile pentru securitate

    România a devenit unul dintre principalii parteneri ai Ucrainei, iar Kievul îşi doreşte şi negociază un acord bilateral de colaborare în domeniul securităţii cu Bucureştiul, după modelul propus de G7 la summitul de la Vilnius, pentru a oferi garanţii de securitate Ucrainei în perspectiva unei aderări la NATO, a declarat Mihailo Podoliak, consilier al preşedintelui Volodimir Zelenski, într-un interviu pentru TVR Moldova, potrivit News.ro. La summitul de la Davos, şeful diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba, şi Iulian Fota, secretar de stat pentru afaceri strategice în MAE român, au anunţat că Ucraina şi România încep negocieri pentru un acord de colaborare în domeniul securităţii.

    Întrebat ce va presupune acest acord şi cum vor acţiona părţile, Mihailo Podoliak a declarat în interviul acordat TVR Moldova că detaliile vor fi comunicate atunci când părţile vor ajunge la textul final. În schimb, consilierul preşedintelui ucrainean a ţinut să sublinieze sprijinul considerabil pe care România l-a acordat Ucrainei de la începutul războiului, inclusiv pe plan militar. „Putem vorbi despre două substraturi ale acestui acord. Primul, în ceea ce ţine de România, vreau să vă spun că a făcut foarte multe pentru Ucraina şi continuă să facă chiar din prima zi a invaziei totale ruseşti. România este una dintre dintre cele mai active ţări din Europa de Sud-Est şi din punct de vedere logistic, şi de resurse care ajută Ucraina”, a spus Podoliak.

    „Bucureştiul a subliniat mereu o atitudine caldă, de prietenie, faţă de Ucraina şi din punct de vedere economic, financiar şi umanitar. Astăzi ne dorim ca aceste relaţii de parteneriat strategic şi garanţii de securitate să fie fixate într-un acord şi acest lucru are loc nu doar cu Bucureştiul, dar şi cu alte state”, a menţionat Podoliak făcând referire la acordurile bilaterale pentru oferirea de garanţii de securitate Ucrainei care au fost propuse de G7 la summitul NATO de la Vilnius din vara anului trecut.

    „Prin acest gen de acord vrem să fixăm din punct de vedere juridic relaţiile bilaterale, în primul rând în cooperarea în domeniul industriei militare. Vrem să înţelegem cu ce stat putem coopera, unde putem avea investiţii comune, de unde putem primi tehnică militară şi în ce cantităţi sau chiar şi alte resurse care ne pot ajuta în coordonarea şi construcţia sistemului naţional de apărare”, a explicat Podoliak.

    „Un asemenea proces de negocieri se desfăşoară şi în relaţia cu România, care vreau să menţionez că din prima zi a invaziei ruse a acordat un sprijin incomensurabil Ucrainei. Suport militar, financiar, logistic”, a punctat consilierul preşedintelui Zelenski.

    Declaraţiile lui Mihailo Podoliak vin să întărească un mesaj transmis la începutul acestei săptămâni de Centrul pentru Comunicare Strategică, o organizaţie oficială a guvernului ucrainean pentru combaterea dezinformării, care a publicat pe X un videoclip de mulţumire la adresa României. Aceste mesaje vin în contextul în care România nu a dezvăluit public ce ajutor militar exact a trimis Ucrainei, ceea ce a dat naştere unor dezbateri şi controverse. În plus, un pachet de ajutor militar consistent pentru Ucraina este blocat în prezent în Congresul SUA, ceea ce stârneşte îngrijorări în legătură cu sprijinirea Kievului în eforturile de a opri agresiunea rusă.

    Sursa: stirileprotv.ro

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Previous ArticleKremlinul pregătește condiții pentru o operațiune hibridă în Moldova.
    Next Article Racheta Falcon a companiei Space X se îndreaptă spre Lună.
    admin
    • Website

    Related Posts

    Declarația șefului băncii rusești „zgâlțâie” corpul birocratic.

    decembrie 2, 2024

    Zeci de persoane rănite și peste 150 arestate în Georgia.

    decembrie 2, 2024

    Trump numește un al doilea cuscru în echipa sa: M. Boulos.

    decembrie 2, 2024

    Leave A Reply Cancel Reply

    Latest Posts

    Selfie-urile din vacanță au dus-o la închisoare pe britanica de 39 de ani. Ce era în imagini?

    iunie 26, 2025

    Mărturia unei tinere înțepate cu seringa în Franța

    iunie 26, 2025

    Analişti: Planul bugetar al lui Trump mută bogăţia de la tineri la vârstnici

    iunie 26, 2025

    Femeie, acuzată de incendiere neintenționată în Grecia

    iunie 26, 2025
    Don't Miss

    Dosare penale fictive pentru a mușamaliza deturnarea a 10 miliarde din fondurile AFM: Familia Talpoș, ținta răzbunării sistemului

    iunie 5, 2025

    Într-o încercare disperată de a mușamaliza deturnarea a 10 miliarde lei din fondurile Administrației Fondului…

    Familia în Centrul Furtunii: Cum o Rețea de Magistrați Transformă Tragediile în Oportunități

    aprilie 2, 2025

    Anatomia colapsului financiar al AFM: Analiza fluxurilor de capital și a mecanismelor de deturnare care au dus la suspendarea programelor

    iunie 20, 2025
    • Divertisment
    • Economie
    • Stiri internationale
    • Social
    • Editoriale
    • Anunturi comerciale
    • Advertoriale
    • Termeni și Condiții
    • Politica de Confidențialitate
    • Politica cookies
    • Contact
    • Facebook

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.